Wednesday, August 3, 2016

Drumuri


În viață drumuri sunt multe
Și mai lungi dar și mai scurte
Uneori e cer senin
Alteori plouă din plin!

Pantofii îi porți comod
Doar atunci când nu te rod
Rucsacul pare ușor
Cât timp șalele nu dor!

Important însă eu cred
E să mergi zâmbind discret
Chiar de uneori ți-e greu
Și nu prinzi sensul mereu!

Un vis sigur te-a mânat
Să pornești azi avântat
Departe, pe drum stâncos
Căutând ceva frumos!

Chiar de nu-ți mai amintești
Ce era, spre ce gonești
Până când o să ajungi
Teama sigur o alungi!

Și de'atingi un mare țel
Departe (cum pare el!...)
Este pentru că mai crezi
În tine - cum azi te vezi!

Și te mai gândești acum
Doar nu te ferești... de'un drum!
Căci oricum te va găsi
Într-o zi... oriunde'ai fi!...



No comments:

Post a Comment