Astăzi am să vă povestesc puțin despre roșu.
În câteva ipostaze - neaoșe dar nu numai, naturale sau mai putin...
Vara îmi place să mănânc brânză cu roșii. Sau cu pepene roșu. Piersicile sunt și ele o gustare minunată, personal le caut cât mai pufoase și frumos mirositoare, un picuț moi și ... calde la atingere.
Toamna mâinile mi se îndreaptă ca hipnotizate, precum în povestea Albei ca Zăpada, către merele ionatane care au cel puțin o jumătate de un roșu intens, pocnesc de sănătate și miros a pulpă proaspătă de... măr! Testul absolut la care le supun vizual înainte de achiziție este prezența unei 'plase' puțin lemnoase pe coajă, care atestă autenticitatea și garantează gustul pe care anticipez că îl voi savura.
Toate produsele prefer să le achiziționez de la niște doamne respectabile din piața din apropierea casei în care am crescut și mai apoi viețuit în armonie cu corpul meu gurmand, până la vârsta curentă (respectabilă și ea...). Am brânzăreasa, legumăreasa, fructăreasa și pepenăreasa mea, care au trecut testului timpului și au rezistat tentației care a acaparat unele tarabe din jur.
Mă refer la himera lucrurilor frumos colorate, cu forme aproape perfecte, însă vaaai... fără gust!
Sper că gurmanzii înțeleg deja despre ce vorbesc. Îmi aduc aminte surprinderea cu care am primit de la o româncă, plecată de niște zeci de ani din țară, răspunsul la întrebarea 'ce vrei să îți aduc de pe aici?'. Mi-a spus: un kilogram de mere d'alea mici, diforme, pătate, de la piață. Îi era dor de gustul autentic pe care îl purta în amintire.
De cîțiva ani buni am învățat să recunosc, din păcate prea des, alternativa. Mai ales de când am umblat ceva mai mult pe alte plaiuri și am mestecat deseori altceva decât anticipasem la vederea exteriorului perfect ce mă îmbia de pe o tarabă sau dintr-un raft.
Cu roșiile în ziua de astăzi e o adevarată belea, pentru că există până și... spray cu miros de vrej! Nu glumesc. Și deseori mă întreb dacă nu cumva Haribo a elaborat de fapt o rețetă revolutionară de producție pentru roșii, undeva în niște fabrici subterane unde ochiul consumatorului de rând nu poate pătrunde... așa că secretul meu este să re-testez la fiecare sezon sursa de aprovizionare, după care... loialitate absolută!
Despre pepeni ce să mai povestesc?... e o adevărată aventură! Din fericire experiența m-a înzestrat cu un mix de abordări în selecție care mă ajută să nu greșesc decât maxim o dată sau de două ori pe sezon. Mărturisesc doar că îi prefer pe cei cu pată galbenă, viguroși atât la codiță cât și la...bază... și cu semințe - negre sau pestrițe, asta e mai puțin important. Mature și lemnoase să fie!
Mi-e teamă însă că până și precupețele de produse autentice au cam început să-și piardă speranța. Pe una dintre ele o găsesc lunar tot mai tristă că minunățiile desprinse parcă din reclamele la 'roșia perfectă' se vând mai bine, că privirea alege cu mult înainte ca gura să guste... iar eu mă gândesc că cei de 'afară', în societățile lor perfecte de consum, e posibil să nu mai știe ce gust ar putea avea o roșie autentică. Am auzit că lor le e greu și să deosebească o oaie de o capră (chiar vizual...) așa că ce să mai vorbim de finețuri gustative? O fi poate pentru că nu prea ies din oraș?...
În sfârșit... nu pot rezista tentației de a mai menționa un produs, de un roșu special, de pe un altfel de tarabă. Imaginați-vă un model de buze cărnoase, ispititoare, perfect modelate (adică țuguiate!) într-o bezea (sau ventuză - depinde de imaginatia fiecaruia), acea formă ce se dorește a fi perfect sugestivă pentru o altă parte a anatomiei posesoarei... care vă îmbie să gustați, fie pe viu la tarabă în piețele special amenajate, fie virtual fierbinte de pe un ecran de fapt rece care vă invadează viața (televizor, ziar online, facebook, instagram, etc.). Mă întreb dacă și în cazul lor consumatorii se confruntă cu o dilemă asemănătoare roșiei universale... oare gustul (și mai cu seamă consistența!) se mai potrivește așteptărilor? Oare în cazul buzelor de orice fel sau al altor protuberanțe ispititoare balanța dintre natural și artificial s-a înclinat deja ireversibil în favoarea... unor laboratoare?!...
Nu de alta, dar mă gândesc că dacă industria implantării și injectării cu fel de fel de substanțe va continua să înflorească, la un moment dat poate că senzația de 'imobilitate plastică' va deveni comparabilă cu aproape orice de la un miez de roșie până la... fereastra deschisă de la Radio Erevan... și poate deveni chiar mai rentabil la un moment dat să iei una gonflabilă și frumos colorată, care te costă doar la achiziție. Unde mai pui că nu vorbește, nu transmite boli și... poți să o bagi înapoi în sertar după ce ai terminat...
Dar iată că nu mă lasă inima să închei prezentarea unei dileme fără o tentativă de soluție, așa că mă aventurez și cu o sugestie pentru alegerea produsului autentic: dacă nu ați învățat deja cum să recunoașteți textura și gustul adevărat după miros și ambalaj exterior, obișnuiți-vă... să testați la tarabă! Metoda funcționează destul de bine pentru legume și fructe...
Pentru ultimul produs din dilema zilei, am să fac trimitere la o glumă destul de populară în tinerețea mea:
Fiul: Tată, dar cum îți dai seama dacă sunt false?...
Tatăl: Ei bine, fiule, te uiți și tu cu atenție dacă ea se mișcă și ele nu...
Cam asta am avut de spus astăzi.... pour les connaiseurs...
Vă doresc o zi frumoasă și... cât mai autentică (dacă așa preferați!...)
