Mamei mele
Iată c-au trecut în zbor
Zece ani de când mi-e dor…
De’al ei zâmbet, de-o privire,
De-o mustrare, de-o iubire…
De-acel suflet generos
Ce-a crescut, blând și frumos,
Doi copii - două surori -
Și’apoi… s-a'nălțat la nori.
Prea devreme s-a supus
Chemării Celui de Sus!
(Cred c’avea nevoie’n grabă
De’un înger foarte de treabă…)
Nu știu când trecură anii
(Unii buni, alții mai stranii)…
De-am ajuns astăzi la zece…
Și tot nu mă lasă rece!
Mă uit cu drag înapoi
La ce ne-a unit pe noi:
Multă dragoste în dar
Zâmbet, lacrimă și har!
Brațe ce ne ridicau,
Blânde mâini ce ne pansau,
Priviri ce ne-ncurajau,
Vorbe ce ne lăudau!
Iar dojana când venea
Din priviri se exprima;
Tonul vocii spunea totul
Iară noi… ne plecam botul…
Apoi… de când ea s-a dus
Eu și sor’mea ne-am tot spus
Cum ne-o amintim cuminte -
Deseori fără cuvinte…
Sper ca de acolo sus
Să fie mândră nespus
Că îi cinstim amintirea
Și ne împlinim menirea.
Și o să mai treacă’n zbor
Zeci de ani… și-mi va fi dor…
De'or zbura ușor sau greu
Eu am s-o iubesc mereu!
Georgina Popescu
Georgina Popescu
No comments:
Post a Comment